Istoricul Parohiei Sfânta Vineri – Nouă
Începuturi
Istoria parohiei începe cu anul 1854, an în care a fost zidită biserica acestei comunităţi de către negustorul Nicolae EFTIMIU şi pusă sub patronajul Sfintei Cuvioase Parascheva, a Sfântului Mare Mucenic Haralambie şi a Sfântului Ierarh Nicolae, numind-o biserica Sfânta Vineri – Nouă din Bucureşti, din uliţa Târgoviştei, azi Calea Griviţei.
Sfântul Haralambie a fost prăznuit cu ceremonial deosebit până în anul 1870, numindu-se „hramul cel mic”, iar Sfântul Ierarh Nicolae n-a mai fost sărbătorit, hramul principal rămânând Sfânta Cuvioasă PARASCHEVA – Hramul cel Mare– care se prăznuieşte în această biserică, cu deosebit fast, la 14 octombrie.
Biserica a fost înzestrată de la început de către Nicolae Eftimiu şi soţia sa, Floarea, ctitorii bisericii, cu avere, constând din bunuri imobiliare şi obiecte de cult.
Prima predică radiofonică din România (11 noiembrie 1928)
În toamna anului 1928, România făcea un pas important în modernitate: la 1 noiembrie începea să emită oficial Societatea Română de Radiodifuziune. La doar zece zile distanță, pe 11 noiembrie 1928, undele radio aveau să poarte nu doar știri și muzică, ci și cuvânt de învățătură creștină: prima predică transmisă la radio în țara noastră. Cuvântul a fost rostit de părintele Manea Popescu, preot slujitor al Biserica Sfânta Vineri – Nouă, situată pe Calea Griviței, în apropiere de Gara de Nord. Predica nu a fost rostită din amvonul bisericii, ci din studioul Radiodifuziunii.
Din inima veacului, spre o nouă zidire
Forma principală a bisericii a fost aceea de cruce (plan treflat), cu o arhitectură a stilului vechi creştin, cu altar, naos şi pronaos, având o singură cupolă şi a fost acoperită cu şindrilă. După moartea ctitorului ei, în anul 1862, biserica a fost reparată în 1866, apoi radical refăcută în anul 1888 când i s-a adăugat cea de-a doua turlă, repictându-se de asemenea şi interiorul. Biserica a mai fost reparată şi în anul 1910.
După o existenţă de 77 de ani, la data de 3 mai 1931, biserica din uliţa Târgoviştei, aflată în zona Gării de Nord (care a fost construită ulterior, în anul 1931) a fost expropriată şi demolată de C.F.R., în scopul măririi şi înfrumuseţării Gării de Nord. Cu o parte din fondurile primite din exproprierea menţionată, s-a construit, în Calea Griviţei 197, pe terenul bisericii care a mai rămas, o capelă care a fost inaugurată şi dată cultului la 14 octombrie 1931. Cu acest prilej şi tot din fondurile respective, s-a construit, alături de biserică, casa parohială cu etaj şi subsol, destinată personalului bisericesc.
După 13 ani de existenţă, în anul 1944, capela este distrusă de bombardamentele aviaţiei străine când, în mod implicit, încetează aici şi săvârşirea slujbelor religioase.
Ridicată cu jertfă, sfințită de timp
Din fondurile rămase de la exproprierea din 1931, în anul 1937 s-a cumpărat un teren în Bulevardul Nicolae Titulescu nr. 157-161, pe care, la 14 octombrie 1940, se pune piatra de temelie a bisericii actuale, preot paroh fiind Ioan Popescu-Călineşti, decedat in anul 1961 şi înmormântat în partea de miazăzi a bisericii. Biserica a fost construită de Tiberiu Erimia din beton armat şi cărămidă, după proiectul arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet. Deşi neterminată, lucrările fiind întrerupte din cauza vremurilor vitrege, totuşi a fost dată în folosinţa cultului în anul 1944.
Lucrările au fost reluate în anul 1949, biserica fiind înzestrată cu o parte din mobilierul necesar: străni, ancadramente pentru icoane, Sfânta Cruce din altar, sfeşnice, candelabru, icoane etc., iar, între anii 1950 – 1953, s-a efectuat pictura acestei biserici în tehnica fresco, executată de pictorii bisericeşti Ştefan Constantinescu, Gheorghe Popescu, Nicolae Stoica, Eugen Profeta, paroh fiind preotul Ion Hurduc.
Armonie bizantină în inima Bucureștilor
Planul bisericii, dezvoltat monumental, este clasic muntenesc, treflat cu trei abside: sâni şi altar şi cu un pronaos prelungit. Pridvorul a fost evitat pentru a se da monumentului o intrare caracteristică legată de motivul predominant şi principal al marii arcade din faţada ce cuprinde o vastă decoraţiune din mozaic. Ceea ce impresionează este cupola, privită ca o înălţare prodigioasă spre cer, având o înălţime de 42 metri, în care Pantocratorul străluceşte în lumina de Împărat al lumii. Peste spaţiul larg, cu o vizibilitate deosebită şi acustică perfectă, se ridică pe patru arc-dublouri cupola Pantocratorului, aflată în mijlocul naosului, având la baze arcuri moldoveneşti, în stilul bisericilor lui Ştefan cel Mare.
Un alt punct de atracţie îl constituie acoperirea pereţilor cu o frescă de o nuanţă excepţional de rară şi delicată, de vaste proporţii, caracteristică stilului tradiţional ortodox. Suprafaţa picturii reprezintă peste 1.600 m², iar numărul figurilor pictate depăşeşte cifra de 2.200, în care sunt înfăţişate Sfânta Treime, Maica Domnului, Îngerii, Patriarhii Vechiului Testament, Profeţii, Sfinţii Apostoli, Martirii, Mărturisitorii, Preacuvioasele femei etc. În anul 1987, sub conducerea Preacuviosului Arhimandrit Sofian Boghiu, stareţul Mănăstirii Antim din Bucureşti, a fost spălată şi restaurată pictura care fusese deteriorată în proporţie de 70%. Pe frontispiciul bisericii se profilează chipul Cuvioasei Parascheva, executat într-o viziune monumentală din mozaic veneţian (de Murano) şi colorat adecvat ansamblului arhitectonic al faţadei bisericii, executat de pictorul Eugen Profeta, după proiectul pictorului Gheorghe Popescu.
Mozaicul are o suprafaţă de 26 m², biserica este zidită pe o suprafaţă de 446 m², iar casa parohială pe 184 m². Biserica nu are inscripţii deosebite.
Biserică vie întru slava lui Dumnezeu
În anul 1992, biserica a fost împodobită cu o catapeteasmă din lemn de stejar, sculptură realizată de meşteri populari moldoveni sub conducerea domnilor Constantin şi Ioan Foşalău. La ceremonie a participat şi Preasfinţitul Episcop ROMAN Ialomiţeanul, aducând Înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh TEOCTIST. Au fost păstrate icoanele de la biserica veche din uliţa Târgoviştei, icoane ce fac parte din şcoala pictorului Gh. Tattarescu.
In anul 2004, a fost înlocuită vechea tablă degradată cu una nouă din cupru. S-au construit şi două încăperi pentru aprinderea lumânărilor, pictate în interior în tehnica fresco, iar în exterior cu patru icoane de mozaic de Murano, ale sfinţilor Petru, Pavel, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, în mărime naturală. Atât pictura, cât şi mozaicurile au fost realizate de domnul prof. Adrian Alexandrescu, ginerele arhitectului bisericii, Dimitrie Ionescu-Berechet.
În anul 1999, s-au confecţionat două racle din argint în care au fost aşezate cu o ceremonie specială, la data de 14 octombrie, părticele din moaştele Sf. Parascheva, Sf. Ier. Nicolae, Sf. Mc. Haralambie, Sf. Ier. Grigorie Teologul şi Sf. cuvioşi părinţi ucişi în Rait şi Sinai, precum şi un veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva, donat de Înaltpreasfinţitul Părinte DANIEL, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Doi sfinți ai veacului nostru în Biserica Sfânta Vineri-Nouă
O întâlnire peste timp – 1956 și 1987
Biserica Sfânta Vineri Nouă de pe Bulevardul Titulescu poartă în zidurile ei urmele pașilor și ale lucrării duhovnicești a doi mari sfinți ai secolului XX, ale căror vieți se ating în chip providențial chiar aici, în această sfântă biserică.
Sfântul Ilarion Felea – teologul jertfei și al luminii (†1961)
În noiembrie 1956, pe când lucra la proiectul picturii Catedralei din Arad, Părintele Ilarion Felea – mare teolog, misionar al cuvântului și viitor martir al temnițelor comuniste – a vizitat mai multe biserici din București pentru documentare.
Între acestea se află și Biserica Sfânta Vineri Nouă, pe care o consemnează cu admirație în jurnalul său, notând frumusețea picturii realizate de Gheorghe Stoica. Vizita sa, scurtă, dar profundă, a fost una de cercetare și rugăciune, într-o vreme grea pentru Biserică, când lumina se păstra mai mult în inimi decât în libertatea exterioară.
Prezența Sfântului Ilarion Felea în această biserică este atestată în propriul său jurnal, tipărit în volumul „Jurnal. Predici. Meditații” (ediția îngrijită de Pr. Teofan Mada, Arad, Editura Diecezană, 2016). În însemnarea din 21–24 noiembrie 1956, părintele notează: „…am văzut capela măn. Antim, pictată de Nicolaide, biserica Sf. Vineri Nouă, Grivița, frumos pictată de Gh. Stoica…” (cf. Ilarion Felea, „Jurnal…”, înregistrarea din 22.11.1956). Această mențiune confirmă în mod direct că, în timpul documentării pentru pictura Catedralei din Arad, Ilarion Felea a vizitat personal Biserica Sfânta Vineri Nouă și a analizat pictura acesteia. Documentul este un izvor primar, fiind scris chiar de mâna sfântului.
Trecerea Sfântului Ilarion pe aici este pentru noi o mărturie că această biserică a rămas un loc al frumuseții și al inspirației chiar și în anii grei ai prigoanei.
Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian Boghiu – chipul blândeții și al artei sfinte (†2002)
Trei decenii mai târziu, în 1987, biserica avea să intre din nou sub binecuvântarea unui mare om al lui Dumnezeu: arhimandritul Sofian Boghiu, „Apostolul Bucureștilor”, duhovnicul cu privire luminoasă și unul dintre cei mai mari iconari ai secolului XX.
Contribuția Sfântului Sofian Boghiu este consemnată în documente oficiale ale parohiei (istoricul publicat de parohie) și în lucrări dedicate vieții sale.
„În anul 1987, sub conducerea arhim. Sofian Boghiu, pictura bisericii, deteriorată în proporție de circa 70%, a fost spălată și restaurată.” (cf. Parohia Sfânta Vineri – Nouă, Istoricul Bisericii)
Aceeași informație apare și în arhivele Comisiei de Pictură Bisericească a Arhiepiscopiei Bucureștilor, unde arhim. Sofian apărea ca responsabil de lucrările de restaurare din anii ’80.
Sub conducerea sa, pictura, deteriorată în proporție de aproape 70%, a fost spălată, restaurată și readusă la frumusețea de odinioară. A fost o lucrare discretă, dar profundă, în spiritul său caracteristic: blând, negrăbit, cu respect pentru tradiție și cu rugăciune în fiecare gest.
Părintele Sofian nu doar a restaurat chipuri de sfinți; el a readus la viață respirația duhovnicească a bisericii – acea frumusețe tăcută care ridică sufletele la Dumnezeu.
O tainică înrudire peste trei decenii
Cei doi sfinți se întâlnesc aici într-un mod tainic:
- Ilarion Felea, în 1956, ca teolog și cercetător al artei sacre,
- Sofian Boghiu, în 1987, ca restaurator și mărturisitor al frumosului dumnezeiesc.
Unul a contemplat pictura acestei biserici; altul a readus-o la lumină.
Unul venea din Arad, celălalt din Basarabia, însă amândoi au purtat în inimă credința curată și dragostea pentru Hristos.
Astfel, Biserica Sfânta Vineri Nouă devine locul unei întâlniri peste timp între doi mari sfinți ai neamului nostru – o binecuvântare și o chemare la rugăciune pentru toți cei care îi calcă pragul.
